Trei baieti cucuieti.
Dupa scoala am plecat direct catre parcul Tabacarie. Pe drum au votat una din variante: locul de joaca sau copacelul de catarat. Si au ales sa se urce in copac. Cum care copac? Cel de la rond. Cu crengile joase, ramificate si primitoare, ca un joc de entry level in ale cataratului in copaci.
Ei cu jucatul, eu cu contemplatul. Ma uitam la copacelul asta pe cati copii i-a primit in carca lui (numai cati stiu eu din gasca) si cat de batatotit e pamantul in jurul lui. Si ma gandeam ca e ca un parinte caruia i se urca in carca multi copii si ii primeste pe toti cu zambetul pe buze, ca un profesor care ii invata fara cuvinte, si care se simte bine daruind. Si copiii simt asta. Si tot vin sii ii batatoresc pamantul si ii tocesc crengile.
Si m-am uitat in jurul meu la ceilalti copaci si mi-am dat seama ca ei, copacii, sunt precum oamenii.
Sunt copacii care se simt bine in 2...
Sunt copacii care se hranesc din iubirea indragostitilor si care intorc iubirea sub forma de flori.
Mai sunt maiestuosii, singuraticii, impunatorii care pot intimida un copil.
Mai sunt si cei care incearca sa se bucure desi au inima franta.
Sau vreun tinerel fara sprijin care a crescut cum a crezut el ca e mai bine.
Sau cei care se simt bine in gasca - copacii sunt fiinte sociale.
Tineri si batrani laolalta, intr-o frumoasa comunitate tacuta.
